După o activitate rodnică la Universitatea din Cernăuți, în 1945 a fost exclus din învățământ de comisia condusă de Iorgu Iordan prin ordinul semnat de noul ministru al învățământului (Ștefan Voitec), apărut și în „Monitorul Oficial”. A refuzat concesii politice preferând verticalitatea morală și a rămas, ca și soția sa, Octavia, fără nicio sursă de venit și privat de dreptul la cartelă pentru alimente și îmbrăcăminte, precum și de cel de vot, asigurându-și traiul doar din lecțiile de limba română, franceză și latină, iar soția din lecțiile de pian, predate într-un ritm istovitor care l-au lipsit de timpul necesar elaborării lucrărilor științifice. În primăvara anului 1947 a fost reintegrat prin decret regal în învățământ și pensionat (fără plată pentru anii epurării).
În perioada în care a activat ca profesor universitar a reprezentat cu seriozitate Secția filologică a facultății, fiind titularul Catedrei de literatură română modernă și folclor și a predat cu pasiune și devotament cursurile de: Folclor dialectal, Literatură română modernă, Din literatura Bucovinei, Epoca lui Vasile Alecsandri, precum și cursul şi seminarul „Eminescu”. A ținut și seminariile: Studii de istorie și critică literară, Studii în folclor și Literatură română modernă. De asemenea, a fost titularul Catedrei de istoria literaturii române și a ținut cu regularitate cursurile de Stilistică românească și Prozatorii „Junimii”. A suplinit și Catedra de limbă română și dialectele ei (în anii de studii 1938/1939).
În toți acești ani a făcut parte din diferite comisii de evaluare a examenelor de bacalaureat, admitere la facultate, diverse comisii pentru examene, etc. și a inițiat și a acordat titlul de „doctor honoris caussa” al Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Cernăuți, apreciatului scriitor folclorist Artur Gorovei. A fost delegatul Ministerului la examenul de încheiere a anului de la Conservatorul din Cernăuți (iunie 1939), iar în calitate de conferențiar public a activat cu numeroase subiecte legate de viața culturală și artistică a Bucovinei prezentându-le cu pasiune și pregătire temeinică.
Ion I. Nistor rectorul Universității din Cernăuți afirma: „D. prof. Leca Morariu e un excelent pedagog. Din dragostea d-sale de cercetător, a înțeles să creeze o adevărată școală literară, nu în sensul de a îndemna la manifestări literare și poezii mai mult sau mai puțin izbutite, ci să îndrumeze tineretul spre cunoașterea scrisului românesc în toate amănuntele, pentru ca abea apoi, cei talentați, să continue opera înaintașilor.” (Glasul Bucovinei, 1939, An.22, Nr.5620, p.3). Caracterizat ca un bun pedagog care a format generații întregi de studenți, în muncă tăcută și persistentă, dând directivă în critica și estetica literară (dintre discipoli amintim: Traian Cantemir, Petre Iroaie, Petru Rezuș etc.), a făcut din folclor una din preocupările de căpitenie ale seminarului pe care îl conducea.
Prof. univ. Leca a cules proză populară din Bucovina și cimilituri, militând, concomitent, pentru constituirea folcloristicii într-o disciplină autonomă. Pornind de la culegerile și cercetările folclorice ale lui Tudor Pamfile și Artur Gorovei a cules și a publicat povești, poezii și cimilituri populare. Debutul său literar a avut loc în anul 1908 (preocupat de folclor fiind chiar din copilărie) și s-a încheiat în 1963, anul morții savantului (lucrările în manuscris au primit lumina tiparului prin editorii săi).