Casa din strada Kogălniceanu nr. 7B a fost construită în anul 1839 de mitropolitul Veniamin Costachi. Câteva documente privind istoria casei semnalează că, în 1859, clădirea era în proprietatea sărdarului Nicolae Goncescu, care a vândut-o cu preţul de 1.500 de galbeni mitropolitului Calinic Miclescu. În 1874 este cumpărată de avocatul Dimitrie Telemaque, de la care Petru Poni o cumpără cu prețul a 2.000 de galbeni. Din 1880, casa intră în proprietatea familiei academicianului. De-a lungul timpului casa a necesitat reparații în mai multe rânduri. După Primul Război Mondial, a fost reparată de arhitectul Arghir Culina. În anii grei ai războiului, această casă a găzduit colecțiile Bibliotecii Academiei Române.
Casa Poni din str. M. Kogălniceanu. Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale
Mezina lui Petru Poni a locuit pe tot parcursul vieții în casa părintească din str. Kogălniceanu, nr. 7B pe care a moștenit-o de la părinții săi. La 7 septembrie 1971, fiica lui Petru Poni donează statului casa şi terenul din jurul ei. Donaţia a fost făcută Consiliului Popular al oraşului Iaşi, cu scopul de a fi organizată ca muzeu memorial dedicat familiei Petru Poni. În 1974, nepoata savantului, profesoara Florica Mageru, oferă Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ o importantă donaţie, care a cuprins patrimoniul mobil existent, la acea dată, în casa familiei Poni (mobilier, obiecte personale, diplome, medalii, fotografii, obiecte decorative etc). În anul 1991, casa lui Petru Poni a fost deschisă publicului sub titulatura de Muzeul Chimiei ieşene. În urma unei ample reorganizări, în 1994, muzeul primeşte titulatura Muzeul „Poni-Cernătescu“. Este singurul muzeu din ţară dedicat unei personalităţi din domeniul ştiinţific şi a fost redeschis, după o amplă renovare, în primăvara anului 2012.
[n.r. Casa] a fost clădită în 1839 de către mitropolitul Veniamin Costache. E sigur că a rămas așa cum au zidit-o meșterii. De la urmașii mitropolitului, a cumpărat-o Anton Cugler, hărăzind-o apoi drept dotă fiicei sale, Matilda, la căsătoria ei cu Petru Poni.
Pe o movilă ridicată între copaci mai dăinuie chioșcul în care poeta Matilda Cugler Poni obișnuia să lucreze, retrasă de zarva casei. Din impunătorul chioșc a rămas doar scheletul, dar hermina zăpezii îi drapează fotogenic bătrânețea. Chioșcul înalt era al poeziei; știința își avea locul pe aleile parcului. Ambele făceau o casă nu se poate mai armonioasă. Pe aceste alei se purtau discuții peripatetice (Petru Poni umbla foarte mult) fie cu Ion Ionescu de la Brad, văr cu Poni și obișnuit al casei, fie cu colegii de facultate sau numai amici ca A.D. Xenopol, Sturdza, Buțureanu. (Aurel Leon, „Case mărturii”. În: Cronica, Anul. II, nr. 5 (52), 4 febr. 1967, 3 p.)
*
Sufrageria casei era un loc de întâlnire cu prietenii familiei. Aceasta a servit odinioară ca salon literar, având-o ca amfitrioană pe soția savantului, poeta Matilda Cugler-Poni, unde erau nelipsiți ca oaspeți Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă, Nicolae Iorga și Titu Maiorescu.
Casa în care locuiește prof.univ.dr. Margareta Poni, mezina lui Petru Poni, e un adevărat muzeu. Camere pline de cărți, manuscrise, fotografii. Totul încremenit așa cum era atunci.
Depănând amintiri, aflăm că tânărul chemist Petru Poni a fost introdus în casa Cugler de către un prieten al familiei și prieten al lui Ion Slavici. Prin Slavici, tânăra Matilda Poni l-a invitat la serile ei literare și pe abia sositul în Iași, Mihai Eminescu, iar la nunta ei cu Poni, în 1875, printre invitați au fost Slavici, Eminescu și Bodnărescu.
De altfel, chiar și mai târziu când va reveni în Iași, în perioada sa de penumbră, Eminescu va frecventa casa Cugler-Poni. Evocând o seară literară la Matilda Cugler-Poni, în iarna lui 1884, căpitanul G. Bengescu-Dabija, autor dramatic, precizează că a luat parte și Eminescu. Cu acest prilej, poetul a citit frumos „Luceafărul”, dar, spre îndurerarea celor prezenți, în discuțiile ce au urmat a început să devieze. Pe când se întreținea cu locot. Botez, tatăl lui Octav Botez și Jean Bart, Eminescu începu să strige că el va fi înmormântat într-un ghețar de la polul nord. Cu greu a putut fi calmat. (Aurel Leon, „Case mărturii”. În: Cronica, Anul. II, nr. 5 (52), 4 febr. 1967, 3 p.)
*
Bustul lui Petru Poni. Muzeul Poni Cernătescu
În continuare, casa a fost locuită de către savantul academician Radu Cernătescu, fiu (nr. nepot) al lui Petru Poni, iar în prezent de către profesoara universitară de chimie Margareta Poni, ultima descendentă directă a familiei. Mezina lui Petru Poni, îndrăgostită de chimie, își continuă încă cercetările asupra sărurilor de clor la Institutul de chimie macromoleculară ,,Petru Poni“, iar acasă se dedică artei, neuitând că la Paris, paralel cu chimia, a studiat și sculptura, la dorința tatălui ei, fiind elevă a sculptorului Landovschi. Busturile care te întâmpină în bătrâna casă din parcul secular sunt o mărturie a armoniei în care pot conviețui știința cea mai sobră cu arta înaripată. (Aurel Leon, „Case mărturii”. În: Cronica, Anul. II, nr. 5 (52), 4 febr. 1967, 3 p.)
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.